365 DE ZILE DE RĂZBOI | MANAGERII DE FONDURI: "Războiul a arătat cât de important este ca investitorii să-şi controleze emoţiile"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 februarie 2023

"Războiul a arătat cât de important este ca investitorii să-şi controleze emoţiile"

Alexandru Ilisie, OTP Asset Management: "Scăderi importante pe termen scurt reprezintă oportunităţi de cumpărare" Adrian Cojocar, Patria Asset Management: "Timpul este cel mai bun aliat al investitorilor la bursă" Alexandru Voicu, Certinvest: "Am învăţat că Europa poate să supravieţuiescă cu mult mai puţin gaz rusesc"

Războiul pornit de Rusia în Ucraina acum un an a arătat cât de important este ca investitorii să-şi controleze emoţiile, sunt de părere managerii de fonduri de investiţii din ţara noastră. În opinia lor, scăderea iniţială a preţurilor acţiunilor în februarie anul trecut, inclusiv a celor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), şi revenirea ulterioară, a reconfirmat faptul că deprecierile pe termen scurt reprezintă oportunităţi de achiziţii, iar timpul este aliatul investitorilor, conform opiniilor exprimate ieri în cadrul unei conferinţe de presă organizată de BVB şi Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Alexandru Ilisie: "Este important să ne păstrăm raţionamentul şi să trecem peste reacţiile impulsive"

Alexandru Ilisie, Directorul de Investiţii al OTP Asset Management, observă că, din perspectivă investiţională, de fiecare dată când s-a materializat un risc au fost create şi oportunităţi.

Managerul de fond a spus: "La începutul anului trecut, vedeam semnale legate de conflictul dintre Rusia şi Ucraina, dar cu toţii speram să nu se materializeze. Din perspectivă investiţională observăm că, de fiecare dată când un risc s-a materializat, s-au creat şi oportunităţi importante. În pandemia din 2020 au existat scăderi mari, pe care revenirea ulterioară a pieţelor le-a şters. La fel şi în cazul acestui conflict - când riscul s-a materializat, au început să apară oportunităţile. Riscuri vor mai exista şi ar trebui să încercăm să profităm de ele. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este să ne uităm la factorul emoţional şi să încercăm să-l stăpânim".

Alexandru Ilisie a adăugat: "În anul 2022, cu toate că am încercat să ne diversificăm pe mai multe clase de active, din cauza gradului de corelaţie ridicat dintre acţiuni şi obligaţiuni, per total au fost randamente negative. Dar, timpul este aliatul nostru şi, după cum am văzut în trecut, evoluţia acţiunilor tinde să ajungă la o medie istorică. Astfel, scăderi importante pe termen scurt reprezintă oportunităţi de cumpărare. La fel de important este să ne păstrăm raţionamentul şi să trecem peste reacţiile impulsive".

Robert Burlan, Raiffeisen Asset Management: "Anul 2022 a revalidat cumva regulile investiţionale, în speţă că orice corecţie reprezintă o oportunitate de cumpărare"

Robert Burlan, CFA, Head of Investment Management în cadrul Raiffeisen Asset Management, a subliniat capacitatea mare de adaptare a pieţelor şi a societăţii în general, faţă de şocul produs de invazia Rusiei în Ucraina.

Analistul a afirmat: "Aş remarca rezilienţa pieţelor, capacitatea lor de recuperare în momente extrem de dificile şi complicate, chiar dacă ne aflam în faţa unuia dintre cele mai dificile momente din istoria Uniunii Europene. Am văzut o rezilienţă foarte ridicată şi o putere de adaptare foarte mare, nu doar la nivelul pieţelor, ci la nivelul economiilor, a lanţurilor de aprovizionare, a societăţii în ansamblul ei".

În opinia sa, anul 2022 a revalidat cumva regulile investiţionale, în speţă că orice corecţie reprezintă o oportunitate de cumpărare. "Vedem asta din recuperarea pieţelor, indiferent de motivul care a generat respectiva corecţie. Prin urmare, comportamentul disciplinat şi răbdarea sunt esenţiale în momentele de turbulenţe", a spus Robert Burlan.

Adrian Cojocar, Patria Asset Management: "Trebuie să ne păstrăm calmul şi să nu luăm decizii pripite"

Adrian Cojocar, CFA, Directorul General Adjunct al Patria Asset Management, este de părere că pieţele au reacţionat "ca la carte" în cazul conflictului din Ucraina.

"Iniţial a apărut un impact foarte puternic în pieţe, dar pe măsură ce lumea s-a obişnuit, preţurile şi-au revenit rapid. Cred că lecţia cea mai importantă ar fi că, în astfel de momente, trebuie să ne păstrăm calmul şi să nu luăm decizii pripite. Au fost persoane care au vândut în panică într-un moment nefavorabil şi au pierdut 20%. Dar apoi pieţele şi-au revenit rapid", a spus Adrian Cojocar. "Timpul este cel mai bun aliat al investitorilor de pe bursă. Cu răbdare se rezolvă toate crizele, toate problemele şi riscurile majore din economie. Iar piaţa de acţiuni a dovedit că, pe termen lung, aduce randamente foarte atractive".

Alexandru Voicu: "Am învăţat că economia poate să reziste la şocuri ale dobânzilor de 4-5%"

Alexandru Voicu, Directorul General al SAI Certinvest, spune că, una dintre lecţiile anului trecut este că Europa poate să supravieţuiescă cu mult mai puţin gaz rusesc.

"Mi se pare impresionant că am reuşit să reducem, în doar un an, dependenţa (n.r. de gazele provenite din Rusia) de la 50% la 15%. Nu credeam că este posibilă o tranziţie atât de rapidă. Şi totuşi acum ne uităm la preţurile gazelor şi vedem că sunt rezonabile. Nu mai sunt la niveluri prohibitive, care să îngenuncheze idustria. Totodată, am învăţat că economia poate să reziste la şocuri ale dobânzilor de 4-5%. Mă aşteptam ca impactul economic să fie puţin mai mare", a afirmat reprezentantul societăţii de administrare a investiţiilor.

Companiile energetice şi dividendele cu randamente ridicate - factorii cheie care au susţinut acţiunile de la BVB, spun managerii de fonduri

Ponderea mare a companiilor energetice alături de dividendele cu randamente ridicate sunt principalii factori care au susţinut evoluţia în ansamblu a acţiunilor de la BVB, anul trecut, sunt de părere administratorii de fonduri de investiţii.

Robert Burlan de la Raiffeisen Asset Management a afirmat: "Cred că principalul factor care a susţinut piaţa a fost dominaţia companiilor energetice, a companiilor de tip value în general. De asemenea şi baza foarte solidă de investitori instituţionali locali, în speţă fondurile de pensii care sunt cumpărători constanţi şi semnificativi în piaţă".

Alexandru Ilisie de la OTP Asset Management a subliniat că, anul trecut, randamentul dividendului pentru indicele BET a fost de peste 10%, poate cel mai mare din istoria coşului de acţiuni.

"În anul 2022, în mare parte performaţa bursei noastre a fost datorată companiilor din sectorul energetic. Un alt factor important cred că a fost nivelul ridicat al dividendelor plătite de companiile locale. La nivelul indicelui BET, randamentul dividendului a fost de peste 10%. Cred că a fost cel mai ridicat nivel din istoria indicelui. A mai fost, în 2018, un nivel de peste 9%, dar atunci au fost plătite nişte dividende speciale din rezerve de către companiile de stat", a spus managerul de fond.

Alexandru Voicu de la Certinvest este de părere că, în general, BVB-ul este o piaţă mai defensivă şi într-un context economic mai puţin fericit are o performanţă relativă mai bună decât bursele regionale sau cele globale. "Dar, bineînţeles că nu captează nici la fel de mult creşterea în perioade de boom economic", a completat directorul societăţii de administrare a investiţiilor.

Ieri, la ora 16:30, indicele BET-TR, ce include şi dividendele acordate de companiile din BET, se situa la 23.975 de puncte, cu 2% peste nivelul din 23 februarie 2022, ziua dinaintea invadării Ucrainei de către Rusia.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Acum sa treaca la aplicat propriile sfaturi.

    Nu stau sa intru in analize pe text insa si in psihologie stiintifica si in cea populara'e bine sa nu te panichezi' are valoare 0.Daca s-ar reseta subconstientul cu o fraza.... 

    Si daca acesta e doar un bear market rally? Adica da economia pare ok, dar sunt deja niste semne de slabiciune in imobiliare, constructii. Si de imobiliare se vor leaga multe lucruri: amenajari, mobila, electrocasnice, gradinarit, etc.

    Hai sa fim seriosi ca o economie se dezvolta pe baza de credit, de-asta se chiama "capitalism". Si acum accesul la credite e diminuat, dobanzile sunt mari. Deocamdata nu s-a simtit asta in economie, dar pana si BNR a prevazut " o incetinire serioasa a consumului in 2023".

    Daca te uiti la masa monetara ,in RO, in ianuarie M1 a scazut, dar a crescut M2, ceea ce inseamna ca lumea economiseste la banci, atrasi de dobanzile mai mari, in loc sa consume banii. Sunt doar semnale subtile deocamdata, dar articolul despre ce destepti am fost cei ce am cumparat cand era sa explodeze centrala atomica Zaporozie s-ar putea sa fie optimist prea devreme. Stiu ca nu mai e nici un "bear " momentan in Romania dar eu sunt. 

    1. Managerii astia de fonduri s-au uitat cum vin rezultatele in general pe BVB?Arata clar intrarea economiei in stagflatie.Chiar si firmele commodity driven,cele din energie dar si alte sectoare pierd viteza la ultima parte a anului.

      Raportarile se fac 2022 integral si ei poate nu au chef sa le ia si pe cele de la Q3 sa le scada sa vada ce ramane in Q4. 

      O sa le ascultam cu interes parerea dupa rezultatele pe trimestrele urmatoare.Deja se strang multe companii pe BVB care au ajuns in zona de foarte scumpe,mult supraevaluate.Vom vedea ca pana si bugetele celor care bubuiau de optimis desantat si neconfrmat o sa fie modeste.

      Economia intra in zona de baltire pe general si acedere pe unele sectoare cu inflatie si dobanzi mari si acces mult mai restrictiv la capital(cei de mai sus sunt angajati in domeniul asta,poate ne spun cum se misca creditul in grupurile bancare din care provin,cat se duce pe imprumutat statul,cat e intermedierea financiara si din vina cui e atat) 

      Se zice ca ar fi atat din vina lui Putin.

      Ca sa ai stagflatie trebuie sa ai si inflatie ridicata si somaj ridicat. La cum se raporteaza somajul, oficial nu va fi niciodata stagflatie.

      Nici Rep. Moldova nu are stagflatie, desi are o scadere a PIB de -10% si o inflatie de +37%, raporteaza un somaj de 2.5%.

      Nici in colapsul financiar din 2008-2010, Romania nu a avut un somaj ridicat pe hartie, ci doar de cca. 7% in conditiile in care 5% somaj se considera ca fiind voluntar. 

      Pai uite Medlife. Pierdere pe T4, -63% profit an/an, dar pretul 20 aproape de maxim. cred ca p/e e 100 acum.

      Domnii citati mai sus nu se grabesc si nu iau decizii pripite :)) cred si eu daca sunt plini de M,TRP le tin artificial sus pe lichiditate inexistenta

      de aia retrage lumea banii din fonduri 

    ei ar trebuie sa-si controleze emotiile lor ca la cum arata bvb si ce lichiditate jalnica e un discount de 10-15% la detinerile lor e minim permis fata de evaluarea 'la piata',la care piata ca nu se tranzactioneaza nimic

    1. Cred ca lichiditatea-i asa de scazuta pt ca bondurile au dobanzi atractive si sug lichiditate de la socks. Depozitele la banci la fel.

    Eu m'am panicat si am lichidat tot (actiuni si obligatiuni) in primele zile ale "operatiunii speciale", asa am scapat de toate actiunile si toate obligatiunile (printre care si Nemo si Vivre, eram foarte diversificat, doar asa scrie prin carti) si de scaderea de -20% de pe parcursul lui 2022.

    Fiind iesit din piata, am putut intra dupa data de 13 octombrie (cand pietele externe au desenat un bullish engulfing) pentru a ma bucura de clasicul rally de sarbatori si inceput de an. 

    1. Cui ii pasa de viata ta?

      Dacă nu-ți pasa, nu ai fi comentat! ;)

      Îmi amintesc de comentariul tău cu bullish engulfing, dar îmi amintesc și când m ai făcut tâmp când cumparam pe cădere;)

      Succes ție! 

    Alexandru Voicu e cel condamnat definitiv pe piata de capital?

    Manager de fond în România : aștepți, bani intră, salariu vine, mai cumperi ceva,mai aștepți, mai cumperi ,fără panică, nu-s banii tăi, îți pipăi buzunarele, banii sunt acolo, cardul,trec lunile ,trec anii, mai apari în presă, ești deștept, curajos, mai cumperi, mai aștepți, o mașină nouă, o amantă...mai aștepți, îmbătrînește amanta..interviu de angajare, figuri noi..

    1. Descriere psiho-sociala de inspiratie balzaciana.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb